[0.2] Vise La Apus 0.1

Februarie 16, 2010
 2001][2002

Vise la Apus

                                 [1.0]
|-De Viaţă-|

                                             

…o lacrimă ciudată curge pe obrazu-mi bătut de adierea caldă şi plină de parfumurle pământului ce urcă spre mine de pe marea întinsă de verde deasupra căreia stau… senin…

…ochii îmi rătăcesc îndureraţi pe norii pufoşi, tăiaţi de ruginitele raze putrede ale astrului; pe munţii în care ultima iubire s-a pierdut, şi pe orizonturile  cenuşii se înghesuie norii cu formele lor abstracte ce îşi schimbă culorile…

…au ajuns la hotarul dintre noapte şi zi, iar acum îşi dau sufletul sub recile-mi priviri, ce caută o fărâmă de speranţă în întinsele câmpii ale aerului… sau o fărâmă din moartea norilor ca să-mi întregesc sufletul…

…ameţitoarele raze de soare taie însângeraţii nori şi se zdrobesc de recele pământ…

…şi la fel cum norii îşi schimbă formele, de vântul noii zile zdrobiţi, la fel şi sentimentele mele se schimbă, zdrobite de caudate dorinţe ce îmi umplu sufletul, în timp ce ochii caută încă în orizontul portocaliu aprins amar, în care soarele dispare…

…vântul împrăştie şi sparge norii în prea colorate valuri şi solzi enormi ce se tocesc în cerul încă albastru… şi alte adieri caldate îmi bat în suflet şi minte, se amestecă şi împraştie dorinţele…

 

…la apus, a eternităţii poartă se deschide în prea amestecaţii nori cu lichide bizare forme, prea schimbatoare culori şi nevăzute furtuni de iubire…

…demente, zboară păsările, ca şi mine pe albastrul cer, tăind şi ele norii, înebunite de parfumurile morţii ce izvoresc din pământul sterp şi arid… ud…

…ud de sângele nemiloasei iubiri ce în sfârşit a fost ucisă, şi se topeşte şi ea în imensele culori tomnatice ale aspusului…

                …de viaţă…

 

…din norii la orizonturi înghesuiţi, se scurge sângele lor cenuşiu, fierbinte, se prelinge pe sufletul meu ce e prezent la moartea lor, şi nu pot vedea roşul disc al astrului ce cade liber pe partea cealaltă a spaţiului în care stă cuibarit, rece, pământul rănit… mort…

…alte valuri lichide de nori, luminoase, se împrăştie pe cerul ce se întunecă, şi pe care umbra luminii tăcut se conturează, departe aruncată, pe alte cirezi de nori ce pleacă spre alte orizonturi, spre o moarte mai neagră…

 

…şi regina nopţii îşi face apariţia… magica, în partea cealaltă a picăturii de pământ şi ea înveşmântată în purpuriile falduri ale morţii norilor… ce curge pe ea la fel cum curge pe sufletul meu, înroşind pământul de sub mine… pământ ce nu mă cheamă, pământ pe care nu il doresc lipindu-se de mâinile mele…

…mă priveşte luna, în marea de nori bolnavi încremenită… şi acidul vis se adevereşte… undeva departe fulgerele amarei vieţi sparg aerul fierbinte, aruncând moartea pe firavele creaturi ale nopţii…

…dragonii înaripaţi poartă ciudate lupte reci pe străvezii nori… sângele lor acid de kerosen curge, dar nici unul nu câştigă, iar blestemul îşi întăreşte vraja cu fiecare clipă ce se scurge… spre apus… peste mine…

 

…şi soarele a căzut, lăsându-mi din nou sufletul în noaptea rece ca să iubească doar luna şi hipnotica ei lumină… împrumutată…

…s-au topit dragonii, norii au murit, vântul se răceşte, făcând sidefia lună să urce tot mai sus, iar acidele culori purpurii dispar în noaptea ce cuprinde uscatele ierburi de pe câmpiile topite…

 

…s-a stins lumina… s-a stins viaţa… iar o alta viata apare… aceea a lunii şi a altor vise… a nopţii…

 

…de ploaie…

Anunțuri

[0.1] Armageddon

Decembrie 6, 2008

1999                                                                                                                                                                                                                                                                                    [0.1]

Armageddon

 

…plină, Luna se ridică deasupra blocurilor cufundate în recile valurile de Întuneric, însoţită de lugubra şi solitara cântare a unei Bufniţe…

…catifelata, noapte caniculară, Stelele colora într-un murdar argintiu  multicolor…

Tăiau strigătele Bufniţei noaptea, la interval regulate, precum un vechi Orologiu, iar după fiecare tânguire din negrul Cer fierbinte câte o Stea cădea, zdrobindu-se, Aer şi Pământ strivind…

…Lumina Lunii incepu să tremure, şi de undeva departe, din Pădurile uitate, urletul Demonului se spărsese de Aerul fierbinte… Stelele cădeau multe, Clopotele nevăzute ale Timpului începuseră să bată, chemând parcă Lumina…

…vibraţia ciudat de mută zbura prin Aerul ce se îngroşa, devenind vâscos, explodând într-o sferă enormă de rece Foc ce se înălţa spre întunecatul Univers…

…Bufniţa şi Demonul pieriră într-un ultimo urlet de Agonie…

…micuţa sferă Albastră dispărea, pierzându-se în prea micul Univers…

 

…Doar sufletele rătăcitoare pe o mare de oceane sfârşeau în Agoine, fără Viaţă sau Iubire…

 

Doar un Turn rămase pe întreg Pământul, sfidând cu forţă vântul…şi-n Turn un singur Zeu privea oceanele rătăcitoare, vărsând o Lacrimă amară…

…nemuritor, Kronos privea pământul sfâşiat, şi căuta un Suflet…

Sufletul Iubirii sale…

…amintiri stălucitoare îi invadau întunecatul suflet, viziuni nimicitoare, aducătoare de Teroare…

…şi disperarea-l cuprindea când cu ură-şi amintea cum Iubirea-I spre neant fu dusă de răzbunarea altora…şi-ar fi dorit şi el să distrugă cu un gest Pământul, oamenii şi Luna, dar acum singur în Univers domnea…

…cutreiera Pământu-n lung şi-n lat, înfruntând Noaptea, Focul şi Vântul, sperând că va găsi…

…doar Suflete reci treceau pe lângă el, moarte spectre, Suflete ce urmăreau şi ele pierdute Vise şi poate locu-n care au Iubit atunci pe cineva…

 

…plângea lugubru turbatul Vânt, printre diforme stânci spre Univers urcate, după demult uitate Dealuri şi Păduri, Vântul plângea… şi nici Moartea nu-l mai mângâia…

…spulbera cu ură praful ce cădea din Infinitul pustiu peste tot Pământul, ţărâna oarba, sperând să scoată la iveală mult Iubita lui Pădure…

…se odihnea o Clipă doar, apoi cu forţă înzecită se avânta spre eterne negre dune, încercând să le distrugă, dar ura lui crea doar abstracte forme ce bucurau caudate întunecaţii ochi ai Zeului, în care o Lacrimă lucea neîncetat, la fel cum Durerea îi curgea în inimă şi-n Suflet…

 

“amintirea iubirii tale e cuibărită în braţele Sufletului meu…

a Iubirii tale amintire in a Sufletului meu brate e cuibarita

… te caut fără a te mai cunoaşte…unde ai plecat? Unde vrei să mai ajungi?

…te cunosc fara a te cauta…unde am plecat? Unde vreau sa ajund?

căci Timpul s-a sfârşit…până unde trebuie să rătăcesc pentru a te găsi?

s-a sfarsit Timpul…pana unde trebuie sa ratacesti pentru a ma gasi?

şi Pământul s-a sfârşit…

s-a sfarsit Pamantul…

 

 

…Şi cuvintele lui se topeau

În norii tăioşi

Şi ecouri

Nu-I mai răspundeau…

 

 

 

 

rânduri inspirate de poezia “Întuneric”de Byron


[0.0] Dark Is Much To Bright

Decembrie 5, 2008

ian.2004

 

 

…o întrebare provocată de sterpele căutări inutile prin excrementele efemerelor eternităţi create de oameni…

 

…o afirmaţie săpată adânc şi îngrijit în carnea unui suflet lovit de prea multe urgii…

 

…fiecare om îşi face singur infernul sau iadul…fiecare are puterea de a alege între bine şi rău, între originalitate şi tipare…între evadări şi monotonie…

…EU…singurul care exist…singurul care contează…eu am ales…am ales închiderea obloanelor peste falsa lumină creată de concepţii, mentalităţi şi tipare stupide…

 

…eu…creat în întuneric de întuneric…cu valuri de gănduri întunecate şi acide în mintea-mi morbidă… am ales să folosesc substanţa răului pt a creea un opus al luminii…o substanţă cvasi-lichidă care să aline durerile ciudate care se nasc pe neaşteptat în sufletele muritorilor, dureri ce îi pot duce spre moarte, sau îi pot transforma în fiinţe mai „bune” dar pe o altă scară de valori…

 

 

…am ales să provoc greaţă şi repulsie…am ales să transform totul în morbid, malefic, putred…iubirea în ură…viaţa în moarte…lumina în întuneric…bunătatea în răutate… pe mine in demon şi înger, zeu şi muritor…am ales sa ucid fiinţe, idealuri, trăiri, bucurii, vise, dorinţe…

 

Am ales să presar mucegai peste speranţe şi sentimente… am ales să colorez în cianură şi plumb…zăpadă în negru şi sânge… am ales să creez lumi şi lumini în care să predomine ura, distrugerea, umbrele şi plăcerile interzise sau nu…

…am ales să arunc în lume trăiri psihadelice create în stări de transă „lucidă”, fără amfetamine…

 

 

Toate rândurile mele au fost concepute cu mintea limpede, dar cu mizeria umană defilând în toată goliciunea ei infectă prin faţa ochilor mei… amară…

 

 

De ce?…răspunsul la această întrebare eu nu îl voi găsi niciodată… aşa trebuie să fie şi nu imi doresc să îl aflu, căci dacă s-ar întâmpla să îl găsesc, viaţa mea va trebui să se sfârşească…şi eu nu mi-am încheiat misiunea creată de mine şi transpusă în lume…

 

…deşi răspunsul nu mi-l doresc, întrebările fără răspuns îmi macină mintea, făcându-mă să-mi croiesc drumul spre moarte mai uşor şi mai lin….

 

 

Ce sunt eu? eu sunt materieeu sunt viseu sunt gândeu sunt acţiuneeu sunt îngereu sunt demoneu sunt adevăreu sunt minicunăeu sunt haoseu sunt luminăeu sunt întunericeu sunt viaţă şi moarte 

 

 

!EU sunt EU!

 

 …Şi eu nu sunt materie…eu nu sunt vis…eu nu sunt gând…eu nu sunt acţiune…eu nu sunt înger…eu nu sunt demon…eu nu sunt adevăr…eu nu sunt minciună…eu nu sunt haos…eu nu sunt lumină…eu nu sunt întuneric…eu nu sunt viaţă şi moarte…

 

…Eu sunt eu…

                       …Eu sunt efectul fără cauză…

                                                                         …Eu sunt rătăcit fără a mă fi pierdut…